Esti administratorul unei societati? Afla ce trebuie sa faci pentru a nu plati cu bunurile proprii

recuperare creante

Procesele de faliment incepute odata cu recesiunea economica in 2008-2009 se apropie acum de sfarsit. Cum era de asteptat, majoritatea creditorilor nu si-au incasat banii in urma lichidarii societatilor datornice. Ca o ultima solutie se incearca recuperarea creantelor prin atragerea raspunderii personal patrimoniale a fostilor administratori.

A fi membru al organelor de conducere sau de supraveghere al unei societati comerciale (de exemplu: administrator, director, cenzor) implica responsabilitati dintre cele mai diverse. Din cauza perioadei economice dificile pe care o traversam multe societati au intrat in procedura insolventei, reglementata de legea 85/2006 iar in cursul acestei proceduri, nu de putine ori, administratorul trebuie sa justifice cauzele care au adus societatea in aceasta situatie. Daca singura insarcinare a administratorului in aceasta procedura ar fi justificarea cauzei, lucrurile ar fi foarte simple, insa nu este cazul. Exista persoane competente pentru verificarea si stabilirea motivelor care au condus societatea in insolventa si de asemenea, apte sa ceara tragerea la raspundere a persoanelor care se fac vinovate de insolventa societatii.

In cele de urmeaza, vom avea in vedere atragerea raspunderii personal patrimoniale a membrilor organelor de conducere si/sau de supraveghere, reglementata de art. 138 din Legea 85/2006.
In primul rand consider ca trebuie sa clarific notiunea de „raspundere personal patrimoniala”. In practica inseamna ca membrii organelor de conducere sau de supraveghere raspund cu patrimoniul propriu (cum ar fi: conturi bancare, bunuri mobile si imobile proprietate personala) pentru a acoperi total/partial datoriile societatii pe care au condus-o/supravegheat-o.

Legea prevede conditii foarte clare si enumerate limitativ care trebuie indeplinite pentru a se putea cere atragerea raspunderii personal patrimoniala.
Este important ca dumneavoastra, de exemplu, in calitate de administrator, sa stiti raspunsurile la cateva intrebari punctuale pentru a va putea proteja si apara:
1. Cine sunt persoanele apte pentru a cere atragerea raspunderii personal patrimoniale?
2. In ce conditii pot persoanele apte sa ceara atragerea raspunderii personal patrimoniale?
3. Care sunt motivele pentru care persoanele apte pot cere atragerea raspunderii personal patrimoniale?
4. Care sunt riscurile la care sunteti expus in calitate de administrator daca se va cere atragerea raspunderii personal patrimoniale?
5. Care este termenul in care aceasta cerere poate fi introdusa?

Persoanele care sunt indreptatite sa solicite atragerea raspunderii personal patrimoniala sunt urmatoarele: administratorul judiciar, lichidatorul, presedintele comitetului creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala.

Pentru ca administratorul judiciar sau lichidatorul sa poata introduce aceasta cerere este necesar ca administratorul societatii sa fie identificat ca persoana raspunzatoare de aparitia starii de insolventa a societatii prin raportul ce cuprinde cauzele, imprejurarile si persoanele responsabile de aparitia starii de insolventa intocmit conform art. 59, alin. 1 din lege.

Chiar daca prin raportul mai sus mentionat administratorul nu este considerat persoana raspunzatoare de aparitia starii de insolventa a societatii, presedintele comitetului creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala pot formula cerere de atragere a raspnderii personal patrimoniala a administratorului.
Motivele pentru care poate fi formulata cererea in discutie sunt enumerate de lege limitativ, nefiind lasate la aprecierea subiectiva a partilor interesate, ceea ce inseamna ca acestea sunt singurele situatii pentru care un administrator va trebui sa raspunda cu bunurile proprii pentru a acoperi pasivul societatii in insolventa.

Acestea sunt reprezentate de urmatoarele fapte pe care administratorul ar trebui sa le savarseasca:
a) a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) a facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) a tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) a deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) a folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, a platit sau a dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

Asa cum puteti observa, situatiile sunt clar descrise de lege, in art. 138, alin. (1). Cu toate acestea, in practica apar cereri care nu se incadreaza in aceste criterii complet. Pentru a fi explicit, voi lua drept exemplu litera c, de mai sus. Aici se precizeaza „continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati”. Atentie insa, continuarea activitatii nu este suficienta pentru atragerea raspunderii personal patrimoniala a administratorului ci este absolut necesar sa se dovedeasca si interesul personal al administratorului in continuarea activitatii care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.

In ceea ce priveste fapta inscrisa la litera g, legea prevede si o exceptie, anume daca platile dispuse preferential unui anumit creditor au fost efectuate, cu buna-credinta, in executarea unui acord descris in cadrul aceluiasi articol la alin. (1).
De asemenea, persoana care formuleaza aceasta cerere de atragere a raspunderii va trebui sa demonstreze raportul de cauzalitate dintre fapta (cele mentionate la literele a – g de mai sus) si incetarea platilor, vinovatia administratorului (aceasta nu poate fi doar prezumata) precum si exista prejudiciului creditorului.

Indeplinirea tuturor aceste criterii este esentiala pentru ca administratorul sa fie pus in situatia de a raspunde cu propriul sau patrimoniu.
Termenul in care o astfel de cerere poate fi introdusa este de 3 ani incepand cu data de la care s-a cunoscut sau ar fi trebuit sa se cunoasca persoana responsabila de insolventa societatii.
Cererea de atragere a raspunderii personal patrimoniala a administratorului va fi judecata intr-un dosar separat iar in cazul in care aceasta este admisa de judecator riscati sa va fie pus sechestru pe bunuri si sa fiti executat silit.


Have your say